Prezentul e la scară

Zilele astea în care oamenii sunt fericiți nu sunt pentru tine,nu?
Clipele pe care le trăiești întrebându-te ce face de-si sincronizează fiecare respirație cu bătăile inimii tale,nu vrei să le experimentezi, nu?
Secundele în care-ți răsună în timpane vocea care te cutremură din fiecare încheietură,nu-ți plac?
Aerul pe care-l inspiri şi simți că te umple cu adevărat pe dinăuntru,nu-l suporți?
Lumină nu vrei?
Lasă trecutul.Lasă dorul,lasă lacrimile,lasă ochii umflați şi buzele muşcate! Prezentul te aşteaptă la scară.

Zid

N-am muncit niciodată cu mai mult spor decât în nopțile pe care le pierdeam împreună povestindu-ne parcă pe noi înşine.Ne ridicam amândoi mânecile pluoverelor, ne aşezam în genunchi unul în fața celuilalt şi vorbeam.Atât de mult încât aveam impresia că se termină cuvintele şi noi nu reuşim să spunem tot ce vrem.Lipeam cărămizile cu visuri şi le coloram cu lilieci culeşi în dimineți reci.
Am râs,am plâns şi am construit.Eram mândri când venea tipul în negru sau roşcata să vadă cum evoluam.Am rezistat răutăților lor şi ne era bine.Făceam poze la sfârșitul fiecărei zile ca să putem analiza.Şi eram fericiți! Mergeam conform planului!
..n-am realizat însă că eram de părți opuse ale construcției noastre.Cu cât ea evolua,cu atât mai greu ne auzeam..Nici nu puteam citi pe buze..era un zid între noi..