Lacăt

După zece ani avea curajul să spargă lacătul ce-i ținea ascunse toate dorințele în casa pe care-o părăsise.Privea lacătul bucăți la picioare.Straniu.Deodată începuseră să îi tremure genunchii.
-Haide, Dora! Ți-a luat 10 ani ca să faci asta..doar nu vrei încă 10 să faci primul pas..
Uşa întredeschisă i se părea atât de familiară..de parcă făcea parte din ea..Păşi cu frică;era exact aşa cum se aştepta.Visele ei erau încă împrăștiate pe podea.Totul era la fel. Deceniul care trecuse nu-i atinsese casa.
Îşi suflecă mânecile cămăşii elegante, se descălță de pantofii cu toc şi se apucă să-şi adune sufletul.Îşi aranjă pe rând visele,speranțele,dorințele.Le puse într-o cutie mare pe care scrise "Restante". Îşi recunoscu iubirea într-un colț;o şterse de praf,o curăță şi scrise "Inimi greşite".Bucățile de oameni de pe pat îi răscoleau prea multe amintiri,aşa că le ascunse repede,fără a le mai scrie. Rochițele îmbulinate şi teneşii albi cu care fugea de fiecare dată de acasă erau tot pe pat,cu un bilet mare pe care scria "Hai să ne prindem destinul din urmă!"
După o oră în casa tinereții ei, îşi luă pantofii în mâna stângă, îşi desprinse părul şi-şi aranjase cămaşa.Era ultima dată când venea aici,aşa că nu se grăbea.Ieşi pe uşă..dacă data trecută râdea,acum nu-şi mai putea stăpâni lacrimile.Se lăsă prizonieră amintirilor.

Se uită la încheietura mâinii stângi la care încă păstra cheița pe care i-o dăduse acum 10 ani în timp ce se îndrepta spre inima ei.

Scriu

Da,scriu,iubitule! Ne scriu..cerneala  se ia la întrecere cu lacrima de pe obraz.Care ajunge prima pe hârtie..Scriu că era mai şi ne plimbam prin grădina bunicii mele în timp ce-ţi povesteam cu mi-am julit genunchiul încercând să mă caţăr în gutui.Scriu şi despre marea de trandafiri şi lalele.Era singura în care nu-mi era frică să mă înec.Şi despre liliecii care-mi aduceau tristeţe în suflet,scriu..Vai,iubitule,nici nu-ţi trece prin cap cum ţi-am descris aluniţa de sub ochi..Mi-am amintit şi despre rochița albastră pe care-am murdărit-o când alergam după căţelul negru,mic.Mai ţii minte că l-am botezat Alpha? Să ne aducă aminte de singurul lucru care ne lega..Grecia.
Iubitule, ne scriu frumos.Să le povesteşti cu bucurie nepoţilor tăi de mine.Ai mei nu vor şti cât ne-am urât,ci doar cât de fericiţi am fost..

Demn

Era frustrant să nu ştiu niciodată ce vrea.Ce-mi spune. La început am crezut că problema e la mine şi mă condamnam.Dar cum poți să ştii că  ea e serioasă când te ceartă şi te înjură în stilul ei feminin ,când are aceeași voce dulce ca cea cu care te trezeşte în fiecare dimineață?
Cum poți să ştii că nu glumeşte când spune că nu te iartă, când ochii ei te privesc cu aceeaşi căldură cu care o făceaude fiecare dată când îți spunea că te iubește?
Dacă aş fi ştiut că era adevărat când mi-a spus că nu cresc, ci mai degrabă decad în ochii ei atunci când nu vreau să-mi accept greşelile, crede-mă că nu aş mai fi insistat.Aş fi suferit demn.

Prezentul e la scară

Zilele astea în care oamenii sunt fericiți nu sunt pentru tine,nu?
Clipele pe care le trăiești întrebându-te ce face de-si sincronizează fiecare respirație cu bătăile inimii tale,nu vrei să le experimentezi, nu?
Secundele în care-ți răsună în timpane vocea care te cutremură din fiecare încheietură,nu-ți plac?
Aerul pe care-l inspiri şi simți că te umple cu adevărat pe dinăuntru,nu-l suporți?
Lumină nu vrei?
Lasă trecutul.Lasă dorul,lasă lacrimile,lasă ochii umflați şi buzele muşcate! Prezentul te aşteaptă la scară.

Zid

N-am muncit niciodată cu mai mult spor decât în nopțile pe care le pierdeam împreună povestindu-ne parcă pe noi înşine.Ne ridicam amândoi mânecile pluoverelor, ne aşezam în genunchi unul în fața celuilalt şi vorbeam.Atât de mult încât aveam impresia că se termină cuvintele şi noi nu reuşim să spunem tot ce vrem.Lipeam cărămizile cu visuri şi le coloram cu lilieci culeşi în dimineți reci.
Am râs,am plâns şi am construit.Eram mândri când venea tipul în negru sau roşcata să vadă cum evoluam.Am rezistat răutăților lor şi ne era bine.Făceam poze la sfârșitul fiecărei zile ca să putem analiza.Şi eram fericiți! Mergeam conform planului!
..n-am realizat însă că eram de părți opuse ale construcției noastre.Cu cât ea evolua,cu atât mai greu ne auzeam..Nici nu puteam citi pe buze..era un zid între noi..