Lacăt

După zece ani avea curajul să spargă lacătul ce-i ținea ascunse toate dorințele în casa pe care-o părăsise.Privea lacătul bucăți la picioare.Straniu.Deodată începuseră să îi tremure genunchii.
-Haide, Dora! Ți-a luat 10 ani ca să faci asta..doar nu vrei încă 10 să faci primul pas..
Uşa întredeschisă i se părea atât de familiară..de parcă făcea parte din ea..Păşi cu frică;era exact aşa cum se aştepta.Visele ei erau încă împrăștiate pe podea.Totul era la fel. Deceniul care trecuse nu-i atinsese casa.
Îşi suflecă mânecile cămăşii elegante, se descălță de pantofii cu toc şi se apucă să-şi adune sufletul.Îşi aranjă pe rând visele,speranțele,dorințele.Le puse într-o cutie mare pe care scrise "Restante". Îşi recunoscu iubirea într-un colț;o şterse de praf,o curăță şi scrise "Inimi greşite".Bucățile de oameni de pe pat îi răscoleau prea multe amintiri,aşa că le ascunse repede,fără a le mai scrie. Rochițele îmbulinate şi teneşii albi cu care fugea de fiecare dată de acasă erau tot pe pat,cu un bilet mare pe care scria "Hai să ne prindem destinul din urmă!"
După o oră în casa tinereții ei, îşi luă pantofii în mâna stângă, îşi desprinse părul şi-şi aranjase cămaşa.Era ultima dată când venea aici,aşa că nu se grăbea.Ieşi pe uşă..dacă data trecută râdea,acum nu-şi mai putea stăpâni lacrimile.Se lăsă prizonieră amintirilor.

Se uită la încheietura mâinii stângi la care încă păstra cheița pe care i-o dăduse acum 10 ani în timp ce se îndrepta spre inima ei.